25 de ani de creație GB - 1996

În procesul dezvoltării societății umane și a culturii sale se schimbă și estetica, adică percepția senzorială a lumii înconjurătoare. Odată cu progresul general se extinde cercul proceselor și fenomenelor din artă care devin obiectul unei estetici noi, al unei culturi noi și al unor concepte noi. Există anumite relații reciproce între arta practicată și tendințele teoretice (lăsând la o parte influența ideologiei). Se desfășoară procesul schimbărilor evolutive și al apariției unei estetici noi, al unei arte noi. Creația își caută noile concepte și definiții, ținând cont de factorii dependenței și presiunii exercitate de stilurile anterioare, pentru ca în viitorul apropiat să se manifeste într-o nouă dezvoltare intelectuală, într-o nouă categorie. La fiecare etapă este necesar să analizezi și să eviți în creația proprie copierea naturalistă și construirea tradițională a scenariului operei, revenind de fiecare dată la început, pornind de la căutarea unor forme și soluții noi. Fiecare lucrare nouă trebuie să conțină un mic element de inventivitate, gata să se multiplice în operele următoare. Reproducerea plastică a lumii înconjurătoare trebuie reformată în conformitate cu timpul, asemenea schimbărilor din viața noastră. Este interesant să te îndrepți spre căi necunoscute în artă, chiar dacă acestea sunt sintetizate. Să urmezi instinctul, să te cufunzi în formele nonfigurative, apoi să le depășești și să le transformi în elemente încremenite care ne amintesc, prin asociație, de lumea în care existăm, continuând spontan să descoperi legăturile de trecere ale spațiului în lumină, ale formelor în textură și ale texturilor în poezie. Autorul creează opere care îmbină mai multe forme de artă: arhitectura, sculptura, pictura și muzica, încercând să abordeze problema creației în mod sintetic, asemenea maeștrilor Evului Mediu. Insuflând creației lumea arhetipurilor simbolice, studiindu-le și interpretându-le în felul său, inspirându-se din creația de la Leonardo și Bruegel până la Gaudí, Lissitzky și Picasso, artistul încearcă să elibereze intelectul creator înlănțuit, să dobândească libertatea subiectului, forța personală a percepției, măiestria maximă și o anumită stare de spirit. Elaborând spațiul tridimensional-frontal al tablourilor, este necesar să-ți amintești permanent de dialectica întâmplătorului și a legicului. Analiza distrugerii formei (a planului) este capabilă să creeze o configurație nouă, necunoscută, dotată cu posibilități variate de înțelegere emoțională. În acest flux este dificil să înțelegi mesajele morfologismului, este dificil să urmărești metodele arhetipale și culturologice ale operei și procesele intelectual-psihologice ale ființei umane. În construirea compoziției de subiect este caracteristică folosirea reconstrucției libere, a multiplelor unghiuri de vedere și schimbări de orientare, a iluminării personale a fiecărei imagini sau forme, a dimensiunilor diferite și a simultaneității, adică îmbinarea pe suprafața tabloului a unor imagini, fiecare dintre ele existând în timpul său. Este caracteristică folosirea legăturilor polifonice - constructive, tematice și compoziționale - cu aplicarea totodată a unor multiple legături interdependente, precum cele liniare, texturale și cromatice. Tehnica este o componentă deplină a operei, alături de subiect și compoziție. Este necesar să se obțină iluzia contopirii complete a formei, luminii, culorii și tehnicii. Toate acestea disting opera nu atât prin maniera de execuție, cât prin viziunea asupra lumii, interpretarea subiectivă a subiectului și gândirea imagistică și plastică netradițională. Acest lucru se referă la orice teme, subiecte și direcții, de la neorealism la abstract, de la primitivism la arta aplicată.