25 de ani de creație GB - 1996

În procesul de dezvoltare a societății umane și a culturii sale se modifică și estetica, adică percepția senzorială a lumii înconjurătoare. Odată cu progresul general se extinde cercul proceselor și fenomenelor din artă care constituie obiectul noii estetici, obiectul noii culturi, al noilor concepte. Există anumite raporturi ale artei în practică și în tendințele teoretice (lăsând la o parte influența ideologiei). Are loc un proces de schimbări evolutive și de naștere a unei noi estetici, a unei noi arte. Creația își caută noile concepte și definiții, ținând cont de factorii de dependență și presiune ai stilurilor anterioare, pentru ca într-un viitor apropiat să se manifeste într-o nouă dezvoltare intelectuală, într-o nouă categorie. La fiecare etapă este necesar să analizăm și să evităm în propria creație copierea naturalistă și construcția tradițională a scenariului operei, întorcându-ne de fiecare dată în urmă, începând cu căutarea unor forme și soluții noi. Fiecare lucrare nouă trebuie să aibă un mic element de inventivitate, pregătit să se multiplice în operele ulterioare. Reproducerea plastică a lumii înconjurătoare trebuie reformată în conformitate cu timpul, asemenea schimbărilor din viața noastră. Este interesant să ne îndreptăm spre căi neexplorate în artă, chiar dacă acestea sunt sintetizate. Să urmăm instinctul, să ne cufundăm în forme nonfigurative, iar apoi să le depășim și să le transformăm în elemente încremenite, care ne amintesc asociativ de lumea în care existăm, continuând spontan să găsim legături de trecere a spațiului - în lumină, a formei - în textură, a texturii - în poezie. Autorul creează opere care reunesc mai multe arte: arhitectura, sculptura, pictura, muzica, încercând să abordeze sintetic problema creației, asemenea maeștrilor Evului Mediu. Insuflând creației lumea arhetipurilor simbolice, studiindu-le și interpretându-le în felul său, inspirându-se din creația de la Leonardo, Bruegel până la Gaudí, Lissitzky, Picasso, artistul încearcă să elibereze intelectul creator înrobit, să dobândească libertatea subiectului, forța personală a percepției, măiestria maximă și sentimentul lumii. Elaborând spațiul tridimensional-frontal al picturilor, este necesar să ne amintim permanent de dialectica întâmplătorului și a legicului. Analitica distrugerii formei (planului) este capabilă să creeze o configurație nouă, necunoscută, dispunând de diverse posibilități de înțelegere emoțională. În acest flux este dificil să înțelegi impulsurile morfologismului, este dificil să urmărești metodele arhetipale și culturologice ale operei, precum și procesele intelectual-psihologice ale ființei umane. În construirea compoziției subiectului este caracteristică utilizarea reconstrucției libere, a multiplelor unghiuri și răsuciri, iluminarea personală a fiecărei imagini sau forme, diversitatea de scară și simultaneitatea, adică îmbinarea, pe planul tabloului, a imaginilor, fiecare dintre ele existând în timpul său. Este caracteristică utilizarea legăturilor polifonice - constructive, tematice și compoziționale, aplicându-se totodată multiple legături interdependente, precum cele liniare, texturale și cromatice. Tehnica este o componentă deplină a operei, alături de subiect și compoziție. Trebuie atinsă iluzia fuziunii complete a formei, luminii, culorii și tehnicii. Toate acestea disting opera nu atât prin maniera de execuție, cât prin sentimentul lumii, interpretarea subiectivă a subiectului și gândirea imagistic-plastică netradițională. Aceasta se referă la orice teme, subiecte și direcții, de la neorealism până la abstracție, de la primitivism până la arta aplicată.