Ex-libris tipografic

În Antichitate, caligrafia, ca formă de artă, era deosebit de apreciată și corespundea epocii sale.

În caligrafia modernă, penele, ca instrumente de scris, continuă să ocupe unul dintre locurile principale, fie că este vorba despre o pană de trestie, o peniță metalică sau o pană de pasăre sălbatică. Suprafața fascinantă și neatinsă a foii, precum și senzația incomparabilă a contactului dintre pană și hârtie rămân un impuls pentru creație. Căutările pentru însușirea unor noi procedee de execuție și a unor noi principii de construcție compozițională a operei caligrafice continuă. Caligrafia modernă folosește tehnologiile computerizate fără a înlătura, practic, pana cu vârf lat. Astăzi, pensulele, cerneala și culorile conviețuiesc liber cu computerul.

Un lucru este incontestabil: la o caligrafie frumoasă și clară se poate ajunge numai prin multă muncă și talent. Scrierile de mână utilizate îndeplinesc sarcini diverse și dezvăluie teme diferite. Fiecare literă, fiecare element de decor al unei compoziții caligrafice dictează o funcție precisă în ansamblul ex-librisului, fie că este scris, desenat sau trasat. Acest lucru trebuie înțeles, simțit și aplicat. Tehnica modernă a scrisului a perfecționat considerabil metodele de lucru asupra caligrafiei ex-librisului. Instrumentele cu care este executat scrisul, precum și suprafața materialului pe care se scrie, influențează puternic desenul caracterelor. Specificul materialelor folosite impune literelor o formă proprie, deosebită. Chiar și materialul cel mai utilizat — hârtia — și textura sa pot constitui un impuls pentru alegerea unei anumite tehnici și structuri a scrisului.

Conținutul, alături de expresivitatea imaginii, este unul dintre punctele de pornire în elaborarea compoziției caligrafice. Literele și combinațiile lor pot crea imagini simbolice sau alegorice, care indică caracterul și apartenența proprietarului. Dar tonalitatea emoțională a compoziției trebuie menținută în limitele concepției plastice și ale construcției figurative. Culoarea și textura scrisului subliniază și intensifică expresivitatea sa artistică. Una dintre sferele de activitate ale artistului grafician specializat în litere este ex-librisul tipografic — domeniul cel mai puțin studiat al artei ex-librisului. Ex-librisul poartă, într-o anumită măsură, amprenta gustului, stilului și educației creatorului și proprietarului său. Ca o oglindă, el reflectă spiritul timpului, aspirațiile artistice și posibilitățile tehnice ale realizării sale. Contactul cu arta ex-librisului presupune erudiție, cunoaștere și înțelegerea acestui gen.

Ex-librisul tipografic modern rămâne un purtător impulsiv de informație, un mediator activ al culturii și artei contemporane, precum și o formă de studiu și cercetare.

Pentru a analiza apariția și formarea ex-librisului tipografic ca creație a artistului-caligraf, este necesar să revenim încă o dată la istoria sa și să-i urmărim cu atenție dezvoltarea, inevitabil legată de fenomene sociale, tradiții și creația autorului său — artistul.

Arta ex-librisului s-a născut în Evul Mediu și a parcurs un drum de secole. Germania este considerată în mod tradițional patria ex-librisului, unde din timpuri străvechi exista obiceiul de a marca obiectele de valoare care îi aparțineau proprietarului.

În epoca îndepărtată a Evului Mediu, inscripțiile din cărți începeau de obicei cu cuvintele Ex libris, care în latină înseamnă „din cărți”. Urmau numele și prenumele proprietarului cărții, precum și numele bibliotecii sau al mănăstirii. Cărțile aveau pe atunci o mare valoare, iar deținătorii bibliotecilor — mari feudali, negustori bogați sau mănăstiri — le marcau cu semnul lor. Acest lucru ajuta la protejarea colecțiilor împotriva furtului. Expresia „ex libris” predomină pe ex-librisurile tuturor țărilor. Pe ex-librisurile rusești, în afară de expresiile „ex libris” și „ex bibliotheca”, pot fi întâlnite inscripțiile „din cărți”, „din colecție”, „din bibliotecă”.

Ex-librisul, împreună cu cartea, a parcurs un drum de secole. În istoria sa, semnul de carte a reușit să reflecte fenomene istorice complexe, idei și epoca sa, precum și o galerie de contemporani. Această miniatură, ca formă de artă grafică, poartă în sine atât material documentar, cât și material figurativ. Ea dezvăluie informații despre cultura unei anumite epoci, tradițiile și legitățile dezvoltării sale.

Ex-librisul, fiind o verigă de legătură între carte și proprietar, rămâne martorul epocii sale. Prin concepția creatoare a artistului, semnul ilustrează calitățile proprietarului și transmite informații despre personalitatea, activitatea, interesele sale și particularitățile colecției sale de cărți.

După conținut, ex-librisurile se împart în trei tipuri: heraldice, figurative și tipografice.

1 Ex-librisurile heraldice se supuneau unor anumite canoane ale heraldicii. Și astăzi ele servesc drept mijloc de cunoaștere și studiere a unor steme noi și contribuie la precizarea genealogiei.

2 Semne de carte figurative. Primele ex-librisuri conțineau, de regulă, elemente ale stemei sau ale unei monograme într-un chenar decorativ. Ulterior, semnul figurativ putea fi alcătuit dintr-un peisaj, un portret, interioare, obiecte-simbol sau scene care dezvăluiau anumite evenimente din viața proprietarului ori a societății.

3 Semne de carte tipografice, care, după metoda de execuție, se împart în:

- gravate de artist sau meșteșugar și multiplicate de pe placa autorului. Aici pot fi incluse și vechile ex-librisuri monogramatice (de la cuvântul polonez „węzeł” — nod), alcătuite din împletirea inițialelor, decorate cu chenare fastuoase, care amintesc de ornamentele cărților și ale arhitecturii sau de ghirlande decorative;

- scrise și multiplicate prin procedeu tipografic;

- desenate sub formă de monograme (primele litere ale numelui și prenumelui), desenul fiind transferat pe o piatră litografică sau pe un clișeu zincografic;

- compuse și tipărite din caractere tipografice, textul fiind completat cu o vignetă ornamentală, decor sau ornamente de tipografie. Ex-librisurile tipografice compuse se disting printr-o compoziție simplă, dar convingătoare, laconică și constructivă. Artistul nu participă la realizarea lor; totul depinde de experiența și gustul zețarului.

După metoda de aplicare în carte, ex-librisurile se împart în:

- desenate direct pe carte

- imprimat de autor lipit în carte

- imprimat tipografic lipit în carte

- amprente de pe o ștampilă gravată în metal sau realizată prin turnare în cauciuc.

Primele semne aparțineau copiştilor de cărți, care făceau direct în ediție indicații scrise privind apartenența cărții la o anumită persoană. Mai târziu, astfel de indicații au început să fie decorate cu vignete și ornamente desenate.

Ex-librisurile desenate nu s-au răspândit pe scară largă, deoarece puteau deservi doar colecții mici. După apariția tiparului și a marilor biblioteci private, în locul semnului desenat a apărut eticheta gravată. Imaginea tipărită, realizată separat de carte, era lipită pe partea interioară a legăturii, devenind astfel primul prototip al ex-librisului modern.

Alături de ex-librisul tipărit a apărut supra-ex-librisul. Acesta era o stemă, o monogramă sau o emblemă imprimată pe capacul exterior al legăturii. Supra-ex-librisurile erau realizate pe legături din piele sau pergament și, pe lângă text, aveau reprezentări artistice.

Procesul de creare a unui ex-libris caligrafic este un act magic, legat nu numai de tehnică și de capacitatea de a scrie, ci și de aptitudinea artistului de a se transpune în imaginea creată. Trebuie găsite acele grafeme și construcții care să corespundă cel mai bine, asociativ, proprietarului miniaturii. În aceasta trebuie să existe reținere și corectitudine. Numai un maestru experimentat își poate permite o anumită libertate caligrafică în exprimarea propriului „eu” atunci când scrie semnul. Desigur, aceasta depinde de gradul său de virtuozitate, de însuflețirea sa și de interesul față de obiect. În același timp, inteligența sa interioară nu-i va permite să distrugă legătura dintre creator și comanditar.

Se numește ex-libris manuscris cel executat de mână cu orice instrument de scris: pană de pasăre sau de trestie, pană cu vârf lat sau ascuțit, pensulă sau redis, bețișor de lemn ori pix și altele. El necesită o pregătire serioasă a artistului-caligraf, atât în domeniul studierii istoriei scrierilor de mână, cât și al deprinderilor de lucru practic.

Ex-librisurile executate cu pana cu vârf lat sunt cele mai populare. În trecut, această pană era principalul instrument de scris. Ea a contribuit la crearea familiilor de caractere. Semnul de carte manuscris creează impresia unei miniaturi realizate ușor și rapid, dar în spatele acesteia se află multă muncă și măiestrie: capacitatea de a folosi diversitatea instrumentelor pentru obținerea unui anumit efect grafic, capacitatea de a alege pene care permit diversificarea expresivității artistice a semnului și obținerea unei mai mari corespondențe între semn și proprietarul bibliotecii.

Ex-librisul tipografic a cunoscut apogeul în anii ’60 ai secolului trecut, când s-au dedicat acestuia maeștri precum R. Raved și O. Feil (Austria), G. Ott și G. Tag (Germania), A. Gurskas și A. Gedeminas (Lituania), O. Mednis (Letonia), E. Goleahovski, G. Kravțov și G. Ratner (Rusia), V. Toots și P. Luhtein (Estonia).

O influență enormă asupra ex-librisului caligrafic au avut-o școlile create de Villu Toots la Tallinn și de Albertas Gurskas la Vilnius. Tradițiile caligrafiei au început să renască. Arta scrisului frumos a fost transmisă întotdeauna cu grijă de la maestru la elev. La expoziții au început să apară lucrările elevilor, care au influențat în mare măsură noile abordări ale semnului tipografic. Ex-librisul a devenit obiect de contemplare. El trezește imaginația, provoacă noi emoții vizuale și introduce în lumea caracterului proprietarului. A început să fie perceput ca un opus caligrafic, o dedicație pentru colecționarul de cărți. Poate exista ca operă de artă independentă, în care textul reprezintă ceva mai mult decât o masă de semne caligrafice așezate unul după altul.

În semnele de carte tipografice contemporane, caligrafia bună, veche, ocupă un loc cuvenit și important. Timpul și noile abordări ale scrisului au schimbat în mare măsură structura compozițională și aspectul miniaturii grafice. Ex-librisurile tipografice realizate devin mai impulsive, emoționale și rapide. În ele se simt pulsul, ritmul și stilistica timpului.

Printre elevii-virtuozi se numără Algis Klișevičius și Mindaugas Petrulis — de la școala lui A. Gurskas; Heino Kivihall, Sven Keerus și Leo Kittask — de la școala lui V. Toots. Un loc aparte în ex-librisul caligrafic îl ocupă Hannu Paalasmaa — elev, după cum se consideră el însuși, al lui V. Toots. Artistul specializat în litere din Finlanda a creat, pe baza caligrafiei tradiționale, ex-librisuri-portret pentru numeroase personalități ale culturii și artei. Grafemul literelor sale este șlefuit, corect și pur. Forma caracterelor și culoarea corespund imaginii proprietarului semnului. Fundalul poate fi calm sau impulsiv. Acest maestru ocupă un loc aparte, deoarece a reușit să creeze peste patru sute de semne de carte tipografice în maniera și tehnica sa proprie.

În Moldova, arta semnului de carte tipografic a început să se nască în anii șaptezeci ai secolului al XX-lea. Stimulul l-au constituit expozițiile-concurs republicane și internaționale de ex-libris. Comanditarii semnului tipografic au început să apară mult mai târziu. Până atunci fuseseră deja create opusuri tipografice de artiștii Ilia Bogdesko și Alexei Colîbneac. Cultura literei l-a captivat pe Grigori Bosenko, iar apoi și pe elevii săi Andrei Vasiliev, Valeri Herț și Vladimir Șeiko. Ei au început să elaboreze constant ex-librisuri tipografice. Este caracteristic faptul că realizau semnele pe linoleum, iar A. Vasiliev și V. Șeiko foloseau mai multe „plăci”, adică realizau lucrări color. Semnele tipografice ale artiștilor moldoveni au început să apară tot mai des la expoziții de diferite niveluri.

Astfel, în octombrie 1982, la Chișinău a avut loc prima expoziție de ex-libris tipografic, la care au fost prezentate 230 de lucrări ale a 72 de artiști. În anii optzeci, în republică se ocupau deja de ex-libris tipografic aproximativ douăzeci de artiști. La institutul de artă, studenții au început să realizeze semne caligrafice conform programei de studiu. Nu întâmplător unii artiști au început să se specializeze numai în semne tipografice. Acestea erau scrise sau desenate și multiplicate prin procedeu tipografic. Odată cu declinul general al interesului pentru semnul de carte, în anii nouăzeci a început să dispară, în primul rând, interesul pentru ex-librisul tipografic. Astăzi, în republică, se ocupă activ de acesta numai G. Bosenko.

Activizarea mișcării contemporane a ex-librisului, discuțiile privind locul și rolul semnului de carte, continuitatea vor da rezultate pozitive și vor permite dezvoltarea semnului tipografic într-o nouă calitate.