Muzeul ex-librisului: 25 de ani de uitare

Una dintre datele semnificative din biografia mea este 10 februarie. Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, în această zi, la Chișinău s-a născut primul muzeu al ex-librisului din fosta Uniune Sovietică. Recent, răsfoind documentele legate de acest eveniment, m-am gândit cu regret dureros că o lucrare mare și necesară, începută atât de bine, din păcate, nu a primit o dezvoltare ulterioară.

Până la crearea muzeului a fost parcurs un drum lung și anevoios, pregătindu-se cu grijă terenul pentru aceasta.

Cu vreo patruzeci de ani în urmă, grafica mică a început să-și „recruteze” susținătorii dintre tinerii artiști moldoveni. Poate că acest fenomen era oarecum întârziat pentru o țară europeană, dar pe deplin oportun pentru condițiile noastre; atunci abia apăruseră baza poligrafică și artiștii care lucrau în grafica de șevalet și în grafica mică.

Ex-librisul, ca fenomen al graficii mici, reprezenta către acel moment o direcție destul de populară.

Deja la mijlocul anilor ’60, printre artiștii moldoveni a apărut un detașament de adepți ai săi, care activau în acest domeniu. Dar terenul pentru un mare succes nu era încă pregătit. Buni artiști-grafici, care ilustrau cărți (I. Bogdesco, L. Grigorașcenko, L. Beliayev, A. Usov ș.a.), nu erau prea atrași de ex-librisuri, însă generația tinerilor artiști manifesta față de acestea un interes sincer. De la nivelul de amatori, ei se ridicau treptat la nivelul profesionist și, când această nouă direcție a crescut suficient din punct de vedere cantitativ și calitativ, a apărut necesitatea de a face cunoscut acest lucru.

Prima mențiune despre ex-librisul moldovenesc a răsunat la cea de-a 175-a ședință a Clubului Moscovit al Ex-libriștilor, la 29 noiembrie 1973, în raportul lui Ia. L. Beilinson:

„Din păcate, semnul de carte moldovenesc nu a cunoscut încă o dezvoltare atât de mare ca, să zicem, în Ucraina sau în Belarus. Dar și ceea ce s-a realizat dovedește marile posibilități de realizări creatoare ale artiștilor din RSSM în această direcție. Se poate spera că, în următorii ani, vom fi martorii înfloririi semnului de carte în Moldova”.

În 1976 a avut loc prima Expoziție Republicană a ex-librisului moldovenesc, la care au fost prezentați circa cincizeci de artiști și studenți care activau în domeniul semnului de carte.

Pe atunci eram vicepreședintele secției de grafică mică și ex-libris a filialei moldovenești a Societății Unionale a Iubitorilor de Carte, iar după această expoziție am condus secția până în 1989.

Am păstrat macheta gata pregătită a catalogului acestei prime expoziții, care atunci nu a reușit să fie editat, în pofida faptului că ea se desfășura sub egida Comitetului de Stat pentru Edituri și a societății iubitorilor de carte din republică.

Faptul existenței noii direcții în grafică a fost consfințit în 1981 prin editarea primei cărți „Ex-librisul moldovenesc contemporan”.

Eram foarte pasionat de această activitate. Munca în secție și grafica mică m-au captivat pe deplin.

În anii ’80, arta cărții moldovenești se bucura de o popularitate meritată. Cărțile ilustrate de artiști moldoveni primeau numeroase premii la concursuri unionale și internaționale, iar de elaborarea ex-librisurilor se ocupau deja circa 40 de artiști.

Liderii acestei direcții în fosta URSS erau considerați artiștii baltici, de aceea graficienii noștri aspirau să obțină recunoaștere pe scena graficii mici tocmai în Țările Baltice. De fiecare dată, pentru participarea la Bienala ex-librisului baltic era invitat un oaspete dintr-o republică unională, selectat de un comitet de organizare profesionist. Un astfel de oaspete am devenit eu în 1983. Aceasta a fost prima ieșire responsabilă a ex-librisului moldovenesc dincolo de hotarele Republicii noastre.

Următorul eveniment semnificativ din istoria dezvoltării culturii Moldovei, după editarea cărții despre ex-librisul moldovenesc, poate fi considerată expoziția semnului de carte moldovenesc de la Tallinn, în 1982. Păstrez până astăzi posterele, afișele, revistele cu publicații consacrate acestui eveniment; atunci când trei artiști din Moldova — Petru Vlah, Vladimir Șeiko și umilul dumneavoastră servitor — au asigurat republicii străpungerea semnului de carte moldovenesc dincolo de hotarele ei.

Apoi a fost expoziția din Letonia, iar după un scurt interval de timp această expoziție a fost mutată în Lituania. Am început să prezint și să popularizez lucrările artiștilor moldoveni la diferite expoziții din afara republicii noastre.

Societatea Iubitorilor de Carte, care populariza activ ex-librisul, a editat o serie de pliante cu lucrări ale artiștilor moldoveni: „Arta ex-librisului moldovenesc”, „Arta cărții moldovenești”. Dipticul „Maeștrii ex-librisului” și „Maeștrii graficii de carte din Moldova”, în format miniatural (cu dimensiunea de până la 10 cm), se bucură de cerere printre colecționari și astăzi.

Cu foarte mare plăcere și pasiune am realizat grafica tuturor acestor materiale. Secția propunea în fiecare an să se prevadă în plan o nouă publicație despre ex-libris sau o expoziție a unui autor încă necunoscut de semn de carte.

Până atunci, în cadrul Societății Iubitorilor de Carte fusese deja amenajată o sală pentru organizarea expozițiilor. Pentru prima dată, aici au fost prezentate miniaturi grafice din colecția cunoscutului colecționar de ex-libris S. G. Ivenski: „300 de semne de carte”. Au fost organizate vernisaje ale ex-librisului estonian și lituanian, s-a desfășurat prima expoziție „Ex-libris tipografic” și a avut loc expoziția graficianului estonian de frunte Lembit Lîhmus.

Toate acestea au făcut posibil, peste opt ani, să fie expusă în capitala Lituaniei o amplă expoziție „Arta semnului de carte moldovenesc”, la care au participat zece dintre cei mai buni artiști ai noștri.

Astfel se afirma școala moldovenească de ex-libris la nivelul fostei URSS.

În 1983 a avut loc „Cea de-a 2-a Expoziție Republicană de Ex-libris”, iar în 1987 — „Cea de-a 3-a Expoziție Republicană de Ex-libris”. Aceste expoziții au arătat că munca desfășurată de secție nu fusese zadarnică. Calitatea și conținutul ex-librisului au crescut incomparabil, s-a lărgit gama, iar detașamentul creatorilor de semne de carte ajunsese deja la 60 de persoane.

O componentă importantă a activității secției erau și problemele de informare și propagandă a ex-librisului moldovenesc. În acest domeniu aveam cu ce ne mândri; ediția voluminoasă „Ex-librisul moldovenesc contemporan”. Selecția a inclus cele mai bune lucrări, care se distingeau nu numai prin perfecțiunea tehnică a execuției, ci și prin concepția creatoare bine gândită, alegerea mijloacelor, caracter, culoare. Ediția „Ex-librisul moldovenesc contemporan”, apărută în 1987, oferea o imagine despre starea semnului de carte în republică și putea aduce o autentică plăcere estetică iubitorilor acestei forme de artă.

Personal, am început să mă ocup de ex-libris din 1971. În anii ’80 am început să particip la expoziții din străinătate. În 1984, lucrările mele au fost incluse în publicația internațională specializată „Artiști ai ex-librisului”, editată de Organizația Internațională a Artiștilor — ex-libriști și colecționari de ex-libris — FISAE (F.I.S.A.E. federation internationale des societes d’amateurs d’ex-libris).

În 1986, revista specializată daneză „NET” a publicat informații despre ex-librisurile mele. Articolul publicat în ea relata despre poziția geografică, istoria, componența națională a Republicii Moldovenești. Toate acestea subliniau importanța acestei forme de artă, camerale prin esența sa, dar foarte esențiale pentru afirmarea țării în comunitatea mondială. Despre autorul ex-librisurilor, adică despre mine, a fost tipărită o notă foarte scurtă, dar au fost plasate semnele mele de carte.

Am primit comenzi din țările Occidentului pentru realizarea lor, propuneri de schimb de semne de carte, iar interesul pentru tema moldovenească era mare.

Participarea la „Enciclopedia bio-bibliografică a artei ex-librisului contemporan” („Encyclopaedia bio-bibliographical of the art the contemporary ex-libris” în 1991), editată în Portugalia de Mario da Mota Miranda, a extins și mai mult contactele cu lumea exterioară și a contribuit la creșterea colecției mele.

Ediția internațională de raritate, care se bucura de o cerere deosebită în rândul colecționarilor, oferea posibilitatea de a privi în viitor.

Am dorit să creez un centru de grafică mică și ex-libris, unde să existe o sală de expoziții, o încăpere pentru tipărirea gravurilor, o bibliotecă și o sală de conferințe, iar pentru aceasta aveam deja o anumită experiență. Exista ideea de a face acest lucru în cadrul Societății Republicane a Iubitorilor de Carte, dar venea perestroika și se vedea cum se reduc posibilitățile acestei organizații.

În acea vreme mă fascina revista „Moștenirea noastră”, editată de Fondul Sovietic de Cultură și de Comitetul de Stat pentru Presă al URSS. După ce am luat cunoștință de activitatea Fondului, mi-a venit ideea creării unui muzeu al ex-librisului.

M-am adresat Filialei Moldovenești a Fondului Sovietic de Cultură cu propunerea de a-i transmite propria mea colecție de semne de carte și biblioteca tematică, cu condiția să fie deschis un muzeu specializat al ex-librisului.

A fost luată decizia: până la alocarea unui spațiu separat, deschiderea muzeului ex-librisului să aibă loc în sălile Casei-muzeu A. S. Pușkin, deoarece aceasta se leagă atât tematic, cât și teritorial; A. S. Pușkin — cartea — ex-librisul.

Pentru constituirea colecției muzeului chișinăuian, am predat, în baza unor acte (pe care le păstrez și astăzi), peste 2000 de semne, literatură de specialitate și am oferit în dar 100 de ex-librisuri filialei acestui muzeu din orașul Kotovsk (acum orașul Hîncești).

Muzeul ex-librisului din Chișinău a fost deschis la 10 februarie 1988, în ziua celei de-a patruzecea aniversări a Casei-muzeu a poetului. A fost primul muzeu al ex-librisului din Uniunea Sovietică. La Moscova, un astfel de muzeu a apărut abia peste doi ani.

La inaugurarea solemnă a Muzeului ex-librisului au participat: viceministrul culturii al RSSM A. K. Danilă, scriitorul popular al RSS Moldovenești A. P. Lupan, primul secretar al conducerii Uniunii Scriitorilor din republică I. K. Ciobanu, primul vicepreședinte al conducerii Fondului Moldovenesc de Cultură D. D. Golțov, directorul viitorului muzeu moscovit al ex-librisului V. V. Loburev.

Panglica inaugurării a fost tăiată de președintele comisiei Pușkin a Fondului Moldovenesc de Cultură, profesorul B. A. Trubețkoi, și de mine.

Pe numele meu a sosit o scrisoare de mulțumire din partea Fondului Sovietic de Cultură, semnată de academicianul Dmitri Lihaciov. Evenimentul a fost reflectat de aproape toate ziarele locale și de revista unională „Moștenirea noastră”.

Ministerul Culturii aloca bani pentru achiziționarea unor lucrări unice din colecțiile unor cunoscuți colecționari și amatori din Moscova, pe atunci Leningrad, Lvov. Am fost desemnat director obștesc al Muzeului ex-librisului.

În octombrie 1989, Muzeul ex-librisului — filială a Casei-muzeu A. S. Pușkin, cum se numea atunci, a organizat Expoziția-concurs interrepublicană a semnului de carte „Viața și creația lui A. S. Pușkin”, consacrată celei de-a 190-a aniversări de la nașterea poetului. Au editat tot ce era necesar pentru expoziție, au înmânat premii și cataloage, au marcat în mod solemn inaugurarea.

Și a început o îndelungată uitare...

Numai pentru pregătirea creării muzeului s-au cheltuit mai mult de doisprezece ani de muncă intensă.

Îmi pare foarte rău că se pierde un întreg strat de cultură istorică, în crearea căruia au fost investite atâtea forțe și mijloace. Colecția muzeului nostru nerealizat este o rară reunire de zece mii de gravuri. Dar... muzeul moare. Clădirea promisă lângă muzeul Pușkin nu a fost totuși transmisă pentru muzeul ex-librisului, iar fondurile lui nici până astăzi nu au fost sistematizate, nu se organizează expoziții, mișcarea ex-librisului s-a stins.

Puțini știu că în Muzeul ex-librisului din Chișinău sunt adunate lucrări ale artiștilor sovietici și moldoveni contemporani, rarități care țin de perioada vieții lui Petru I și de personalități istorice ale epocii sale. Acolo se află semnele lui Antioh Cantemir și ale feldmareșalului Bruce, se ascunde unul dintre cele mai rare ex-librisuri din lume — semnul Hildebrand Brandenburg, datând din anul 1480 (în lume s-au păstrat doar 3 exemplare — confirmarea acestui fapt a fost primită de la departamentul științific din orașul Leipzig). Toate acestea, un patrimoniu unic, se păstrează în depozitele Casei-muzeu A. S. Pușkin.

Nu pot să mă împac cu faptul că în prezent accesul la patrimoniul cultural unic este practic inexistent și, timp de douăzeci și cinci de ani, cele mai rare exponate de artă medievală și contemporană zac nemișcate. În realitate, muzeul, primind un număr suplimentar de unități de păstrare, a dobândit o categorie mai înaltă, însă ex-librisurile însele au fost uitate, practic nu sunt arătate nimănui, iar muzeografii nu au deloc nevoie de aceste griji.

Am pierdut și continuăm să pierdem mediul cultural. Nu organizăm expoziții-concurs de ex-libris, unde tinerii artiști și-ar putea demonstra capacitățile. Nu există posibilitatea de a face cunoștință cu originalele semnului de carte și de a vedea cum sunt ele realizate și tipărite.

Dând uitării patrimoniul trecutului, întrerupem legătura dintre vremuri, fără de care înaintarea este imposibilă.