Nu pretind să realizez o cercetare serioasă a creației lui Valentin Aleksandrovici Voițehovschi, dar consider că este de datoria mea să alcătuiesc și să scriu acest eseu în memoria omului, arhitectului, Maestrului Emerit al Artelor din RSS Moldovenească, savantului, profesorului meu, care și-a dedicat cei mai buni ani renașterii arhitecturii și construcțiilor în Moldova postbelică.
Acest nume a intrat pentru totdeauna în viața mea în noiembrie 1967, când l-am văzut pentru prima dată pe Valentin Aleksandrovici la susținerea proiectului de diplomă la Tehnicumul de Construcții din Chișinău; totuși, în familia mea acest nume răsuna cu mult mai devreme, deoarece tatăl meu lucra ca maistru pe șantierele sale.
Numele lui V. Voițehovschi este înscris cu litere de aur în istoria arhitecturii Moldovei, ca al unuia dintre primii arhitecți basarabeni cu un destin creator reușit. Nu tuturor le reușește să realizeze aproximativ o sută de proiecte de o asemenea importanță și cu un asemenea nivel arhitectural. Clădirile de locuit și publice, ridicate după proiectele arhitectului, au devenit accente în ansamblurile urbane ale orașelor Chișinău, Soroca, Bălți. Ele pot fi incluse printre cele mai bune monumente ale arhitecturii moldovenești și printre monumentele arhitecturii naționale.
Examinând activitatea creatoare a lui V. Voițehovschi, trebuie subliniat că toate acestea au fost create în dificila perioadă postbelică și, totuși, el a reușit să-și transpună în viață cele mai bune proiecte.
Un adevărat intelectual, Valentin Aleksandrovici Voițehovschi știa să creeze în jurul său o atmosferă de creație, să-i molipsească de pasiunea sa pe profesioniști și pe studenți.
S-a născut la 30 noiembrie 1909, la Minsk, într-o familie săracă de funcționari. În anul 1910, familia s-a mutat în orașul Soroca, gubernia Basarabia. Aici, între anii 1916 și 1927, a studiat la gimnaziu, iar după absolvire a lucrat timp de doi ani ca învățător la școala primară din satul Cureșnița, județul Soroca.
În anul 1929, Valentin Voițehovschi a intrat la Academia de Arhitectură din București.
Primind în anul al treilea sarcina de a efectua măsurători și schițe ale unui vechi monument de arhitectură, V. Voițehovschi a ales pentru această lucrare Cetatea Soroca, la cercetarea căreia avea să revină după mulți ani, deja ca arhitect matur.
Construcția Moldovei medievale a devenit laitmotivul întregii sale vieți creatoare.
Din cauza situației materiale dificile, în timpul studiilor a trebuit să muncească mult ca desenator, iar apoi ca ajutor de arhitect.
Împreună cu profesorul său, cunoscutul arhitect I. Doicescu, a proiectat Pavilionul Expozițional al României la New York și a elaborat proiectul de concurs al Pieței Centrale din București. A realizat proiecte de case de locuit și vile în capitala României. Unele dintre ele, construite la sfârșitul anilor ’30, împodobesc și astăzi străzile Bucureștiului.
Totuși, primul său proiect important realizat a fost școala medie din orașul natal Soroca, construită cu trei ani înainte ca Voițehovschi să absolve Academia.
În anul 1938, după încheierea studiilor, V. Voițehovschi s-a întors în Basarabia. Între anii 1938 și 1939 a lucrat independent și profesionist ca arhitect al Episcopiei de Bălți, unde s-a ocupat de restaurarea edificiilor de cult. În această perioadă, el a construit o serie de asemenea edificii în nordul Basarabiei. Cele mai importante dintre ele sunt baptisteriul Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” din orașul Bălți și clădirea administrativă destinată clericilor Mănăstirii Rudi.
Elegantul baptisteriu al bisericii este cu adevărat o capodoperă a arhitecturii de cult. Se observă aspirația spre crearea unui edificiu monumental, sever și, în același timp, festiv. Se pare că tocmai în această perioadă se formează stilul arhitectural distinct al maestrului, se dezvoltă propriile procedee de construcție și se definesc căile de exprimare personală.
Anii 1939-1940, V. Voițehovschi îi petrece la Chișinău, în secția tehnică regională. Apoi, până în anul 1941, este arhitect în Secția de Construcții Capitale a Comisariatului Poporului pentru Învățământ al RSS Moldovenești.
După 22 iunie 1941, V. Voițehovschi s-a evacuat împreună cu familia în Caucaz, iar apoi în Kazahstan (or. Djambul), unde a lucrat ca profesor de desen artistic și desen tehnic la o școală medie.
Odată cu revenirea în Moldova, în aprilie 1944, începe cea mai rodnică perioadă a activității sale creatoare, iar apoi și pedagogice. Lucrează ca adjunct al șefului Direcției pentru Problemele Arhitecturii a republicii, apoi ca arhitect-șef al institutului de proiectare „Moldavstroiproiect”, iar între anii 1964 și 1976 predă la Facultatea de Urbanism și Arhitectură a Institutului Politehnic din Chișinău.
ARHITECTUL
Reconstrucția ținutului distrus de război a început cu elaborarea planurilor generale ale principalelor orașe. Arhitectul V. Voițehovschi devine autorul planului general al orașului său natal, Soroca.
În anul 1951, Consiliul de Miniștri al RSS Moldovenești a aprobat planul general de reconstrucție a orașului Chișinău, elaborat sub conducerea academicianului A. Șciusev. După moartea lui Șciusev, această lucrare a fost condusă de R. Kurț. Arhitectul V. Voițehovschi a adus o contribuție profesională enormă la realizarea și punerea în aplicare a planului adoptat.
Din a doua jumătate a anilor ’50, în Republică a început o nouă etapă în dezvoltarea arhitecturii, caracterizată prin trecerea la construirea orașelor cu cartiere și microraioane de locuințe. În URSS, în acea perioadă erau introduse noi tendințe în construcții și arhitectură. Principiul planificării libere a înlocuit construirea perimetrală a cvartalelor, cu amplasarea simetrică a obiectelor și ansamblurilor. Au apărut spații fluide, suite de piețe și, din cauza lipsei proprietății private, au început să dispară „gardurile”.
La Chișinău, construirea pe terenurile noi a început simultan în două sectoare: Botanica și Rîșcani. Până în anul 1960 a devenit posibilă începerea construirii sectorului Botanica cu blocuri din panouri mari, iar a sectorului Rîșcani - cu blocuri din blocuri prefabricate mari.
În această perioadă și în aceste condiții, cu participarea activă a lui V. Voițehovschi, au fost elaborate proiectele noilor microraioane de locuințe: nr. 1 din Botanica (str. Decebal, str. Trandafirilor, bd. Dacia) și microraionul nr. 4 din Rîșcani (str. N. Dimo, bd. Moscova, str. B. Voievod), fiecare având o populație de 60-80 de mii de locuitori.
Microraionul nr. 1 din Botanica - a fost singurul în care a început construcția experimentală, iar apoi și cea de masă, cu panouri mari. Din punct de vedere urbanistic, microraionul nr. 1 s-a constituit din trei părți independente; concepția unitară a soluției sale a fost încălcată încă din etapa inițială a construirii. Pe strada Zelinski a început construirea experimentală a blocurilor din panouri mari ale Uzinei de Beton Armat Prefabricat din Chișinău. Nu exista experiența unei asemenea construcții. Metoda aleasă pentru ridicarea clădirilor de locuit s-a dovedit nereușită. Planificarea microraionului a fost transformată în șiruri paralele de blocuri și arăta uimitor de monotonă. Cealaltă parte a microraionului, deschisă spre parc, a fost construită cu blocuri din panouri și blocuri mari pe cadre. Este pitorească și, de la distanță, pare chiar festivă, însă, de aproape, diferitele modalități de finisare a panourilor, ca textură și culoare, introduc neliniște în compoziția generală.
Sectorul „Rîșcani” cuprindea mai multe microraioane. De ambele părți ale sectorului fusese amenajat încă din anul 1960 un parc forestier. O asemenea amplasare a permis dispunerea tuturor microraioanelor de-a lungul unei singure artere, deschiderea părților lor posterioare spre parcurile forestiere și renunțarea la crearea unor mari masive verzi în interiorul microraioanelor, ceea ce a sporit densitatea construcțiilor. În interiorul microraionului nr. 4, V. Voițehovschi propunea amplasarea unui mare centru comercial, dar, din lipsa fondurilor, magazinele au trebuit să fie integrate la parterele blocurilor de pe artera centrală. În general, pentru microraionul proiectat a fost adoptat regimul de înălțime de cinci etaje și numai artera principală - bd. Moscova - s-a decis să fie construită cu blocuri de 9-16 etaje. Noile construcții au însuflețit considerabil înfățișarea arhitecturală a sectorului.
Acestea au fost cele mai ample lucrări urbanistice ale arhitectului, de care, se pare, din cauza împrejurărilor menționate, nu a fost prea mulțumit.
În paralel cu valorificarea noilor teritorii, de care orașul avea atât de multă nevoie, se desfășurau lucrări minuțioase de construire și reconstrucție a centrului. Potrivit planului general, erau trasate noi artere, Raza Centrală (astăzi bd. Renașterii), bd. Negruzzi și altele.
Arhitectul V. Voițehovschi a adus o contribuție importantă la construirea străzii centrale a orașului, astăzi bd. Ștefan cel Mare. Este vorba despre cinematograful „Patria” (1951), Ministerul Industriei Alimentare (împreună cu arhitectul P. Borisov, 1952), gardul Parcului Catedralei dinspre Piața Victoriei (astăzi Piața Marii Adunări Naționale, 1951), blocul de locuințe cu 107 apartamente (1955-1959, bd. Ștefan cel Mare), corpurile de studii ale Institutului de Medicină (1956-1962).
Un accent important în formarea și construirea pieței principale a fost pus de arhitect în anul 1961, prin construirea magazinului universal central, ulterior „Lumea copiilor”, iar astăzi magazinul „Gemeni”.
Toate clădirile de pe artera centrală se disting prin soluția volumetric-spațială clasică, plastica arhitecturală cu utilizarea ordinului și folosirea competentă a materialelor locale.
Un interes deosebit îl prezintă clădirea fostului Minister al Industriei Alimentare (bd. Ștefan cel Mare). Este amplasată între străzile Armenească și Bulgară și are un plan rezolvat simetric, cu un sistem de coridoare pentru distribuirea încăperilor de serviciu. Înfățișarea arhitectural-artistică a edificiului se distinge printr-o compoziție spațială clară și monumentalitatea volumelor. În formarea clădirii sunt utilizate în mod exemplar mijloacele expresivității arhitecturale - identitatea și diferențierea elementelor, metrul și ritmul, anumite tipuri de simetrie și proporțiile. Monumentalitatea clădirii este accentuată de loggia ajurată, care se înalță deasupra volumului principal al corpului administrativ și iese expresiv deasupra intrării principale. La finisarea fațadei, alături de materialul tradițional de construcție - piatra de cotileț, se utilizează ceramică colorată arsă. Se observă aspirația de a folosi tradițiile arhitecturale naționale: sculptura în piatră și motivele creației decorative populare. Pentru a conferi înfățișării clădirii o mai mare solemnitate, autorii elaborează minuțios toate detaliile și texturile, găsesc proporțiile îmbinării ceramicii din ancadramentele ferestrelor și capitelurile coloanelor cu zidăria curată din cotileț. Sonoritatea estetică a arhitecturii este susținută de gama cromatică aleasă cu tact. Soluțiile profesionale utilizate la construirea Ministerului Industriei Alimentare, așa cum a fost numit ulterior, în formă prescurtată, acest obiect, s-au reflectat într-o întreagă serie de construcții proiectate de maestru.
Toate aceste calități pot fi urmărite și la blocurile de locuințe situate pe artera centrală a orașului, bd. Ștefan cel Mare. Ținând seama de importanța și caracterul reprezentativ al fațadelor, precum și de amplasarea unităților comerciale la parter, clădirile au fost înzestrate cu portaluri mari de intrare, goluri ample pentru vitrine și loggii dispuse pe trei niveluri. Utilizarea cornișelor, a elementelor ceramice în spațiile dintre ferestrele etajului al cincilea și a rozetelor a îmbogățit plastica fațadelor și a conferit caracter finit compoziției clădirilor. Toate aceste procedee subliniază caracterul și stilul arhitecturii moderne a anilor ’50.
V. Voițehovschi a fost un mare maestru al ornamentației arhitecturale, al îmbinării stilurilor și stilizărilor.
În anii ’50-’60, în capitala republicii a fost realizată reconstrucția unei serii de clădiri publice. Au fost restaurate edificiile distruse în timpul războiului, care reprezentau o valoare arhitecturală. Atitudinea grijulie față de tradiții și monumentele de arhitectură - este principiul principal după care se conduce arhitectul atunci când își creează proiectele de reconstrucție. La transformarea clădirii Adunării Nobilimii, edificiu din anii șaptezeci ai secolului al XIX-lea, în cinematograful „Patria”, arhitectul V. Voițehovschi a modificat planificarea, în pofida configurației vechi a fundațiilor. În esență, era ridicată o clădire cu totul nouă, a cărei compoziție se baza pe o sală mare de spectacole cu 950 de locuri. Balcoanele sălii de cinema, sala mică de cinema cu 98 de locuri și sala de concerte erau amplasate la etajul al doilea. Complexul cinematografului mai cuprindea un bufet, încăperi administrative și de serviciu. La baza noului proiect a fost pusă tendința de păstrare a imaginii vizuale și a înălțimii fostei clădiri. Detaliile fațadelor sunt clasice, legate vizual de clădirea învecinată. În exterior și interior au fost realizate ornamente și elemente decorative din stuc. Tavanul sălii mari a fost executat cu mult gust și solemnitate.
La mijlocul anilor ’50, la Chișinău au fost încheiate lucrările principale de amenajare a Parcului Central de Cultură și Odihnă (astăzi Valea Morilor). Pe teritoriul parcului se afla Expoziția Republicană a Realizărilor Economiei Naționale (astăzi MoldExpo). Elaborarea pavilionului principal i-a fost încredințată arhitectului V. Voițehovschi.
Particularitatea arhitectural-compozițională a tuturor proiectelor lui V. Voițehovschi este utilizarea exclusivă a schemei compoziționale simetrice la proiectarea clădirilor și construcțiilor. Multe lucruri din creația sa devin clare dacă evaluăm rolul pe care el, ca arhitect, îl acorda desenului. Practic, metoda sa de creație se baza pe colaborarea cu artiști și sculptori. Stilizând și sintetizând elementele arhitecturii și artei plastice din trecut, Voițehovschi ajunge în mod firesc la „sinteza artelor”, adică la îmbinarea artelor artistico-monumentale și decorative cu arhitectura. În lucrul asupra proiectelor, el crea numeroase variante preliminare, schițe și desene. Arhitectul încerca să reînvie tradițiile artei monumentale.
Întregul acest arsenal creator se aplică și proiectului pavilionului Expoziției Realizărilor Economiei Naționale. Trăsătura principală și distinctivă a acestui edificiu o constituie reliefurile monumentale exterioare ale frontonului și contrareliefurile de pe cele două rezalite, din stânga și din dreapta intrării principale. Pe fațadă sunt executate, cu forță și, în același timp, cu tact, compoziții cu numeroase personaje. Arhitectul a reușit să echilibreze compoziția fațadei prin elaborarea plastică și detaliere. Procedeul a amplificat impresia de brutalitate a edificiului. În acea perioadă, acest lucru era definit drept „sinteza artelor”.
Pavilionul se dezvăluie treptat în întreaga sa diversitate, prezentându-și sălile care reflectă realizările Republicii. Arhitectul a reușit să se exprime ca artist, demonstrând perspective spațiale și efecte vizuale.
O asemenea abordare a expresivității arhitectural-artistice a clădirii a primit aprobarea specialiștilor.
Aș dori să mă opresc în mod deosebit asupra reconstrucției clădirii circului de pe str. 25 Octombrie (astăzi str. Mitropolit Varlaam), în care a fost amplasată Filarmonica de Stat a Moldovei, cu o sală proiectată pentru 1000 de locuri (1960-1962). Această clădire veche și lipsită de expresivitate a fostului circ a trecut prin transformări uimitoare. Au fost eliminate coloanele metalice portante care susțineau cupola și diminuau vizibilitatea în sala mare. Volumul exterior a primit o interpretare laconică și, în același timp, solemnă datorită porticului ieșit în afară, cu șase coloane, al intrării principale. Schimbările izbitoare se simțeau la intrarea în sala de spectacole renovată. Interiorul a dobândit o sonoritate nouă, contemporană. Au fost eliminate vechile detalii și elemente constructive inutile. Prin noi mijloace arhitecturale au fost obținute caracterul intim și confortul sălii, specifice spațiilor filarmonice. Sala principală se distinge prin vizibilitate excelentă și acustică foarte bună. Potrivit îndrăznețului proiect de reconstrucție al lui V. Voițehovschi, filarmonica a primit suplimentar o sală mică, o nouă și modernă cutie scenică și o întreagă serie de încăperi necesare. Soluția adoptată a salvat înfățișarea arhitectural-artistică a clădirii situate chiar în centrul orașului.
Odată cu creșterea populației Chișinăului și dezvoltarea infrastructurii social-culturale, a apărut necesitatea unor noi obiective culturale. La sfârșitul anilor ’50-’60, V. Voițehovschi realizează comanda socială pentru proiectarea cinematografelor: „Chișinău”, pe str. Bender (astăzi „Casa Actorului de Cinema”, str. Tighina), „Tkacenko”, la Poșta Veche (astăzi „Fortuna”, str. Doina), „40 de ani ai Comsomolului”, pe șoseaua Kotovski (astăzi „Gaudeamus”, șos. Hîncești).
Începând cu anii ’60, în programul de stat a fost acordată prioritate proiectării-tip. Din cauza mijloacelor limitate, cinematografele erau elaborate după acest principiu, adică planurile nu se deosebeau în mod esențial, iar aspectul exterior putea prezenta diferențe. În plus, proiectarea și construirea se realizau cu un set redus de încăperi, fără foaiere și vestibuluri spațioase, fără un sistem dezvoltat de încăperi auxiliare. Edificiile de acest tip trebuiau să corespundă cerințelor contemporane și să fie realizate cu folosirea materialelor locale: piatră de cotileț, sticlă și metal. Nu este întâmplător că un maestru atât de original precum V. Voițehovschi s-a simțit constrâns în limitele stricte ale procesului reglementat de proiectare. În aceste obiective se simte lipsa elementelor de inspirație, fără de care adevăratele opere de artă sunt de neconceput.
Acest lucru se referă și la unele corpuri ale Institutului de Medicină.
Nu ne rămâne decât să regretăm că nu toate posibilitățile creatoare ale arhitectului au putut fi dezvăluite în acea perioadă, în condițiile acelei politici.
Și totuși, în pofida puternicei ofensive industriale și a limitelor stricte ale tehnologiei și economiei, arhitectul V. Voițehovschi găsește posibilitatea de a diversifica arhitectura clădirilor și planificarea ansamblurilor, obținând efecte urbanistice destul de bune. Proiectând obiective cu destinații diferite, el reușește să păstreze o compoziție arhitectural-volumetrică unitară, structura funcțional-planimetrică și să adopte schema constructivă corectă. În fațade și interioare continuă să utilizeze opere ale artelor monumental-decorative. Toate acestea se desfășoară pe fundalul folosirii noilor materiale de construcție.
Transformările din domeniul urbanismului aveau loc și în alte orașe ale republicii.
În centrul urban deja format al orașului Bălți, arhitectul V. Voițehovschi proiectează și construiește hotelul „Oktiabriskaia” și o serie de alte obiective.
Potrivit planului general al orașului Soroca, în compoziția centrului urban rolul dominant îi revenea cetății, monument de arhitectură medievală. În jurul ei a fost amenajat un parc riveran, iar construirea clădirilor publice era prevăzută la o anumită distanță, în afara zonei de protecție a monumentului. Cvartalele noilor locuințe - în noile sectoare ale orașului.
La începutul anilor ’60, arhitectul a proiectat un cinematograf în orașul Soroca. Planul primește o configurație dreptunghiulară simplă, cu două săli, un foaier dezvoltat și mezanin. Clădirea sobră este împodobită de o scară exterioară mare, care conduce spre vestibulul caselor de bilete. Pentru a evita monotonia fațadei principale, Voițehovschi propune o balustradă decorativă și un parapet. În acest obiectiv, caracteristica stilistică rămâne neclară, îndepărtată de ordinul și bogăția decorativă ale obiectivelor precedente. Amploarea creației arhitectului a fost înăbușită de industrializarea care se apropia.
Marele merit al lui V. Voițehovschi constă în faptul că reușea întotdeauna să găsească o soluție competentă: fie că era vorba despre elaborarea planului general al orașului, fie despre proiectarea sau restaurarea unei clădiri.
Totul mărturisește despre înalta măiestrie profesională, îmbinată cu spiritul novator al acelei perioade și cu respectarea tradițiilor naționale.
SAVANTUL
V. Voițehovschi nu s-a limitat numai la activitatea creatoare. El a îmbinat permanent proiectarea arhitecturală cu restaurarea, activitatea științifică cu cea de cercetare. În această perioadă de lucru, el a pregătit teza „Cetatea Soroca”.
Este greu de supraestimat contribuția savantului Voițehovschi la știința ținutului natal. El, printre primii, a efectuat o cercetare fundamentală a monumentelor arhitecturii moldovenești de fortificație și de cult, care aparțin perioadei dezvoltării lor impetuoase. A determinat și a formulat trăsăturile caracteristice și particularitățile naționale proprii acesteia. A elaborat o schemă generală a dezvoltării arhitecturii Moldovei. Pe lucrările pe care V. Voițehovschi le-a lăsat în urmă ca savant se pot sprijini și întemeia astăzi urmașii săi. Cercetările efectuate au permis, fără îndoială, completarea multor lacune din istoria culturii ținutului.
Numeroase idei și judecăți cuprinse în cercetările lui V. Voițehovschi au stat la baza lucrărilor cercetătorilor arhitecturii K. Rodnin, I. Poniatovski, Ia. Taras și alții.
Lucrările științifice ale lui V. Voițehovschi sunt păstrate în numeroase arhive ale bibliotecilor științifice. Una dintre primele cercetări, „Monumentele arhitecturii Moldovei din secolele XIV-XVIII”, a fost publicată în anul 1954 în revista Academiei de Științe a URSS „Comunicări scurte ale Institutului de Istorie a Culturii Materiale”. Teza de doctorat „Cetatea Soroca”, păstrată în arhiva Academiei de Arte din Sankt Petersburg, a fost prima lucrare serioasă din republică în domeniul menționat, care a dobândit recunoaștere generală și, în mare măsură, a anticipat o serie de alte lucrări publicate în deceniile următoare.
Atrage atenția tabelul comparativ realizat de autor, în care sunt prezentate desenele planurilor tuturor cetăților din regiunea Nistrului și schema amplasării fortificațiilor. Aceste materiale au permis pentru prima dată urmărirea căilor de dezvoltare a arhitecturii moldovenești de fortificație în secolele XIV-XVI.
Studierea detaliată a acestor cetăți i-a oferit lui V. Voițehovschi posibilitatea de a determina perioada construirii lor, caracterul tehnicii de construcție utilizate, rolul fortificațiilor studiate în sistemul general de apărare al principatului, precum și de a analiza particularitățile arhitecturii, planurilor și construcțiilor lor.
Cel mai important merit al lucrării constă în faptul că, pe baza studierii minuțioase a diferitelor surse, autorul a analizat științific dezvoltarea arhitecturii pe întreg teritoriul principatului medieval al Moldovei.
Chiar de la începutul cercetării, V. Voițehovschi afirmă că arta Moldovei, inclusiv arhitectura, s-a distins din vechime prin originalitate și particularități artistice specifice. Chiar și în perioada înrobirii țării de către turci, în construcții s-au păstrat și dezvoltat formele constituite în timpul existenței independente a statului.
V. Voițehovschi a stabilit că cetățile Hotin, Bender, Cetatea Albă, Orhei (Vechi) aveau drept bază planimetrică dreptunghiul, iar Cetatea Soroca, construită ceva mai târziu - un pentagon regulat. Acest lucru nu era întâmplător și se explică prin apariția armelor de foc în domeniul militar, ceea ce a impus sporirea nivelului de fortificare. În acest sens, Cetatea Soroca reprezenta un caz unic. Adăugarea unei laturi și utilizarea cercului în planul zidurilor principale ale cetății - reprezintă aplicarea conștientă a noilor cunoștințe tehnice și a unei tehnici militare mai perfecționate.
După studierea aprofundată a monumentelor de cult și analiza serioasă a diferitelor surse, savantul a ajuns la concluzia că cel mai vechi edificiu, a cărui construcție datează de la mijlocul secolului al XIV-lea, este biserica din satul Rădăuți.
În cercetările sale, V. Voițehovschi menționează că, de-a lungul secolelor, moldovenii și-au creat propria arhitectură originală, împrumutând de la alții tot ce realizaseră aceștia mai bun. Arhitecții Moldovei au păstrat trăsăturile caracteristice ale artei naționale a construcțiilor. Se distinge și pictura exterioară, în care întreaga suprafață a zidurilor, de la soclu până la acoperiș, este împodobită cu picturi vii și festive, care uimesc prin originalitatea subiectelor și gama cromatică neobișnuită.
La conferințele științifico-tehnice ale institutului, V. Voițehovschi a prezentat rapoartele: „Planul vechi al orașului și Cetatea Soroca” în anul 1971, „Detalii gotice în arhitectura Cetății Belgorod-Dnestrovski” în anul 1973, „Date noi despre cetățile din regiunea Nistrului” în anul 1974.
V. Voițehovschi a studiat și a pregătit materialul pentru teza de doctorat cu tema „Cetățile din regiunea Nistrului și apărarea Moldovei”.
PEDAGOGUL
V. Voițehovschi și-a început activitatea pedagogică la Institutul Politehnic din Chișinău în anul 1964. În anul 1965, la inițiativa lui V. Smirnov și V. Voițehovschi, a avut loc prima admitere la secția de arhitectură. Trebuia ca, practic de la zero, să se reușească organizarea unor catedre noi, să se înceapă pregătirea programelor de studii și selectarea corpului didactic. Toate acestea trebuiau să fie încununate de crearea unei noi facultăți de arhitectură și construcții și, cel mai important, de pregătirea profesională a specialiștilor-arhitecți. Timp de aproape cincisprezece ani, V. Voițehovschi a predat la institut. A început ca lector, apoi a devenit șef de catedră și decan al Facultății de Construcții.
A ținut cursuri de istoria arhitecturii, a desfășurat ore de proiectare arhitecturală, a coordonat proiectarea lucrărilor de diplomă, a participat împreună cu studenții la săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca și de la alte monumente puțin cercetate ale arhitecturii și culturii materiale a ținutului. În această perioadă, a reușit să reconstruiască și să restaureze conacul familiei Lazo din satul Lazo (astăzi Sîngerei), îmbinând cercetările științifice cu activitatea creatoare.
Cei cărora le-a fost dat să asculte discursurile sau cursurile lui Valentin Aleksandrovici au fost foarte norocoși. Materialul era structurat cu multă claritate. Expunerea era bogată în concretețe și logică. Partea teoretică era ilustrată invariabil prin tabele, scheme și desene executate chiar de lector. Stăpânind excelent desenul, el ne-a oferit o întreagă galerie grafică a monumentelor de arhitectură din toate timpurile și ale tuturor popoarelor. Făcea acest lucru cu atâta măiestrie și însuflețire, de parcă el însuși ar fi descoperit pentru prima dată teoria și aceste imagini.
Ținând orice curs, profesorul Voițehovschi făcea întotdeauna paralele și comparații, oferea un exemplu viu și memorabil din istoria arhitecturii, punând parcă accentul necesar. Nu pierdea ocazia de a da un exemplu din propria practică sau de a face referire la propria autoritate. Temele pe care le dezvăluia studenților săi erau refractate prin propriul său spectru, iar experiența de viață și poziția îi permiteau să vorbească ușor și firesc. Cursurile sale îi atrăgeau pe auditori prin caracterul lor informativ și contribuiau la pătrunderea mai profundă a studenților în tainele viitoarei profesii. Această pasiune profesională îi molipsea pe auditori și pe tinerii pedagogi.
Valentin Aleksandrovici urmărea permanent desfășurarea procesului de învățământ și încerca să orienteze eforturile profesorilor spre pregătirea unor specialiști de înaltă calificare. Îi invita adesea la orele sale pe tinerii profesori, frecventa el însuși cursurile colegilor, iar apoi organiza discutarea și analiza materialului prezentat. Examinând activitatea pedagogică a lui V. Voițehovschi, trebuie subliniat că pregătirea specialiștilor se desfășura în două direcții: practică și istorico-teoretică.
O preocupare permanentă a lui V. Voițehovschi a fost implicarea profesorilor și studenților în activitatea creatoare, științifică și de cercetare.
Profesorul Voițehovschi prezenta el însuși frecvent rapoarte la conferințele științifico-tehnice ale institutului și îi ajuta pe colegii tineri să se pregătească. Prezentările sale științifice erau remarcabile. Inteligența sa înnăscută și calitățile pedagogice deosebite îmbinau exigența înaltă și atitudinea democratică față de studenți, tratați ca egali.
V. Voițehovschi a introdus practica organizării expozițiilor de proiecte și opere de artă realizate de studenți sau profesori. Organiza expoziții cu opere ale artiștilor profesioniști, pictorilor și graficienilor, membri ai Uniunii Artiștilor din Moldova din acea perioadă.
În pregătirea viitorilor arhitecți, V. Voițehovschi acorda o mare importanță desenului și picturii, fapt care a determinat organizarea vernisajelor și întâlnirilor cu oameni interesanți.
Timp de mulți ani, la facultate s-a desfășurat o activitate creatoare intensă, condusă de V. Voițehovschi. În acei ani, era interesant și responsabil să lucrezi și să înveți.
Acum simți cu deosebită claritate cât de multe a realizat V. Voițehovschi în domeniul creării școlii de arhitectură, în pregătirea tineretului studios și formarea cadrelor de arhitecți.
MENTORUL
Valentin Aleksandrovici Voițehovschi mi-a determinat drumul în viață.
12 noiembrie 1967. Tehnicumul de Construcții din Chișinău. Se desfășoară susținerea proiectelor de diplomă la specialitatea arhitectură. Președintele comisiei - arhitectul, pe atunci deja profesor de arhitectură la Institutul Politehnic din Chișinău - V. A. Voițehovschi. Pe coridorul care duce spre sala în care au loc susținerile absolvenților, studenții își comunică unii altora calitățile președintelui: principial, pedant, cu o vastă experiență practică.
Tema proiectului meu de diplomă: „Arenă de atletism în orașul Chișinău”. Conform protocolului, la final președintele a citit calificativele obținute în urma susținerii. Și, deodată, după o pauză, aud: „Trebuie remarcat în mod deosebit proiectul de diplomă al absolventului Bosenko G. N. - «Arenă de atletism cu suprafața de 1000 m² în or. Chișinău». Acest proiect a fost recunoscut de Comisia de Stat pentru Calificare drept cel mai bun al promoției. A se recomanda ca Bosenko G. N. să-și continue studiile la Institutul Politehnic din Chișinău”. Ascultam și nu-mi venea să cred ceea ce spunea acest om. Iar el vorbea insinuant, convingător, oprindu-se misterios și privind în fețele celor prezenți.
În „buzunar” aveam ordinul de încorporare în Armată, în care trebuia să plec peste două săptămâni; textul recomandării rostite părea subiectul unui film. Cu toate acestea, V. Voițehovschi era hotărât să lupte. Trebuie să i se recunoască meritul: Valentin Aleksandrovici nu „arunca niciodată cuvinte” și ducea totul până la capăt. Așa s-a întâmplat și aici. A cerut ca proiectul de diplomă să fie prezentat în ședința Catedrei de Arhitectură a Institutului Politehnic, împreună cu un extras din procesul-verbal al comisiei de calificare.
Numai dorința și perseverența lui V. Voițehovschi puteau duce la final scenariul conceput de el. Tot el a propus ca studiile mele la institut să înceapă direct din anul al doilea, deoarece studiasem această specialitate la tehnicum timp de 4,4 ani. Atunci l-am văzut pentru prima dată la catedră pe V. F. Smirnov, atunci am simțit pentru prima dată relațiile dintre cei doi titani. Voițehovschi a obținut avizul favorabil al Catedrei „Arhitectură” și atitudinea binevoitoare față de această chestiune a rectorului institutului, S. Rădăuțan, care îl favoriza pe V. Voițehovschi și îl trata cu mare respect, ca pe un om de stat, savant și pedagog.
Astfel, la 11 decembrie 1967, am fost înscris ca student la secția „Arhitectură”, unde am petrecut cinci ani sub „supravegherea” lui Valentin Aleksandrovici.
Abia după aproape treizeci și cinci de ani înțeleg cât de importantă a fost pentru mine, ca arhitect începător, această întâlnire cu un arhitect fără îndoială talentat, o personalitate multilaterală, autorul a aproape o sută de proiecte.
În acea perioadă, din cauza tinereții și lipsei mele de experiență, nu percepeam și nu înțelegeam totul așa cum trebuia, dar nimic din ceea ce spunea el nu trecea pe lângă mine și nu mă lăsa indiferent. Am apreciat totul mai târziu: și profesia, și profesionalismul, și atitudinea umană.
Abia acum înțeleg ce cunoștințe enciclopedice despre istoria Basarabiei poseda acest arhitect, abia acum înțeleg de câtă energie, talent și inițiativă dispunea acest profesor.
Oricât de ciudat ar părea, în timpul vieții lui Valentin Aleksandrovici Voițehovschi, comunitatea arhitecților nu-l favoriza prea mult. Cred că, înainte de toate, el poseda asemenea calități care nu sunt prea bine primite în acest mediu. Era inteligent, integru și talentat. Presupun că acest lucru este clar pentru toată lumea. Și, în al doilea rând - poziția statului. Această politică a fost resimțită pe deplin, în sensul deplin al cuvântului, de prima cohortă de arhitecți basarabeni: V. Voițehovschi, R. Kurț, V. Mednek.
Primindu-și studiile în România, ei au construit, au creat și le-au transmis experiența lor colegilor și studenților purtând această „pată”.
Diploma mea de institut am susținut-o în fața lui Robert Evghenievici Kurț. Sunt recunoscător destinului că cele două diplome ale mele sunt semnate de asemenea arhitecți emeriți.
IN MEMORIAM
La câteva zile după înmormântarea lui Valentin Aleksandrovici, a sunat telefonul. Suna Kononova Berta Samsonovna; s-a prezentat drept prietenă a familiei Voițehovschi și medic. Mi-a propus să elaborez monumentul funerar al arhitectului, spunând că Valentin Aleksandrovici s-ar fi bucurat dacă l-aș fi realizat eu. Potrivit dorinței, stela sa funerară trebuia să semene cu stela soției sale, Voițehovskaia Tatiana Aleksandrovna, Maestru Emerit al Artelor din Moldova. Cu aproape un an înainte de moarte, V. Voițehovschi proiectase și instalase acest monument. El reprezenta o compoziție din trei paralelipipede placate cu plăci de granit, așezate succesiv unul peste altul. Partea tipografică a monumentului fusese elaborată și executată profesionist.
Am măsurat cu grijă monumentul existent și locul înmormântării comune și am început căutările.
Primele schițe de proiect au fost aprobate, după care a fost elaborat și proiectul definitiv. Acesta cuprindea două monumente unite printr-un cadru comun în formă de П, placat cu plăci de granit. Între monumente era instalat un pilon care simboliza „axa” de simetrie și, în același timp, susținea deschiderea orizontală a cadrului. Pe platforma placată au fost lăsate două peluze. Deoarece fețele monumentelor erau orientate în direcția opusă căilor de acces de pe aleea principală, s-a propus amplasarea suplimentară a inscripțiilor cu numele de familie pe partea posterioară a pilonului, spre accesul de pe alee.
Executarea basoreliefului din bronz al lui V. A. Voițehovschi i-a fost încredințată sculptorului Roman Manevici.
Au început căutările unui executant pentru acest complex. În acea perioadă, nu era simplu să realizezi un proiect individual de monument funerar. Autorizațiile, aprobările, livrarea - toate acestea își puneau amprenta asupra comanditarului. Treptat, multe detalii erau simplificate, dispăreau sau erau înlocuite. Așa s-a întâmplat și cu monumentul menționat. Berta Samsonovna nu a reușit să străpungă acest „zid”. A trebuit să se renunțe la pilon, cadru și caracterul literelor propus de V. Voițehovschi.
Iar apoteoza acestui monument dedicat Oamenilor Emeriți ai Republicii o constituie vandalismul din perioada de după perestroika. Reliefurile din bronz au fost smulse în mod barbar și furate.
În anul 1985, în semn de omagiu adus memoriei acestui remarcabil pedagog-arhitect, am realizat un ex-libris comemorativ, care a fost prezentat la diferite expoziții internaționale. Prin această lucrare am dorit să-i aduc omagiul cuvenit profesorului meu și, astfel, să eternizez numele lui Valentin Aleksandrovici Voițehovschi.
Literatură
Voițehovschi V. A. Cetatea Soroca. Ediția „Lucrări” (pentru anul 1960) a Muzeului de Stat de Istorie și Studiere a Ținutului din RSS Moldovenească. Editura „Cartea Moldovenească”, Chișinău, 1961, pag. 67
Voițehovschi V. A. Cetatea Soroca, teză de doctorat. L., 1965. Arhiva Academiei de Arte a URSS, f. 11, inv. 1, u.p. 731-149 p.
Voițehovschi V. A. Planul vechi al orașului și Cetatea Soroca: Materialele rapoartelor celei de-a VII-a Conferințe Științifico-Tehnice a Institutului Politehnic din Chișinău „S. Lazo”, Chișinău, 1971, pag. 385.
Voițehovschi V. A. Detalii gotice în arhitectura Cetății Belgorod-Dnestrovski. Materialele rapoartelor celei de-a IX-a Conferințe Științifico-Tehnice /Institutul Politehnic din Chișinău „S. Lazo”. Chișinău, 1973, pag. 312.
Voițehovschi V. A. Date noi despre cetățile din regiunea Nistrului. Rezultatele cercetărilor științifice ale Institutului Politehnic din Chișinău „S. Lazo” pentru anul 1973. Chișinău. 1974, pag. 288.
Grigory Bosenko
arhitect
Materialele fotografice prezentate sunt proprietatea autorului.
Lista ilustrațiilor:
Cinematograful „Patria” (1951), Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
Gardul Parcului Catedralei dinspre Piața Marii Adunări Naționale, or. Chișinău (Piața Victoriei, 1951)
3 Ministerul Industriei Alimentare, împreună cu arh. P. Borisov (clădirea Consiliului Economiei Naționale, 1952), Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
4 Ministerul Industriei Alimentare (fragment al clădirii, 1952), Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
5 Ministerul Industriei Alimentare (element decorativ, 1952), Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
6 Pavilionul „MoldExpo” (Parcul Central de Cultură și Odihnă, pavilionul principal al Expoziției Republicane a Realizărilor Economiei Naționale, 1956), or. Chișinău, Valea Morilor
7 Pavilionul „MoldExpo” (Parcul Central de Cultură și Odihnă, pavilionul principal al Expoziției Republicane a Realizărilor Economiei Naționale, vedere nocturnă, 1956), or. Chișinău, Valea Morilor
8 Pavilionul „MoldExpo” (Parcul Central de Cultură și Odihnă, pavilionul principal al Expoziției Republicane a Realizărilor Economiei Naționale, relief, 1956), or. Chișinău, Valea Morilor
9 Bloc de locuințe cu 107 apartamente (1955-1959), or. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
10 Bloc de locuințe cu 107 apartamente (vedere de pe bd. Ștefan cel Mare)
11 Corpul principal de studii al Institutului de Medicină (1956-1962). Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
12 Corpul de studii al Institutului de Medicină (1956-1962). Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
13 Magazinul „Gemeni” (magazinul universal central, apoi „Lumea copiilor”, 1961), Chișinău, bd. Ștefan cel Mare
14 Proiectul magazinului universal
15 Vedere dinspre Piața Adunării Naționale
16 Filarmonica de Stat a Moldovei (1960-1962), or. Chișinău, str. Mitropolit Varlaam
17 Proiectul filarmonicii
18 Cinematograful „Dacia” (1960-1962), or. Soroca
19 Proiectul cinematografului
20 Cetatea din or. Soroca (vedere generală)
21 Cetatea din or. Soroca (fragment)
22 Monumentul funerar al familiei Voițehovschi (1977, fațada 1)
23 Monumentul funerar al familiei Voițehovschi (1977, fațada 2)
24 G. Bosenko lucrând la proiectul monumentului funerar al familiei Voițehovschi
25 Ex-librisul comemorativ al lui V. Voițehovschi, executat de G. Bosenko (1985)
